Când MAT a vizitat SUA la începutul anilor 1920, Richard Boleslavsky, unul dintre studenții lui Stanislavski de la First Studio, a susținut o serie de prelegeri despre „sistem” care au fost publicate, în cele din urmă, sub titlul de The First Six Lessons (Actorie: Primele șase lecții) (1933). În America, lucrările în fază incipientă ale lui Stanislavski au fost transmise prin intermediul studenților de la First Studio al Teatrului de Artă din Moscova (MAT) revoluționând interpretarea actoricească din Occident. În baza acestei distincții, actorul se întreabă „Ce m-ar motiva pe mine, ca actor, să mă comport în felul în care o face personajul?”, înlocuind întrebarea care derivă din ideile lui Stanislavski, și anume: „Luând în considerare circumstanțele prezente în cadrul piesei, cum m-aș comporta, ce aș face, cum m-aș simți, cum aș reacționa?” Statele Unite ale Americii Strasberg îi atribuie lui Vakhtangov marcarea distincției dintre ideea lui Stanislavski de a „justifica” acțiunile personajului prin motivația interioară care îl determină să acționeze într-un anumit fel și „motivarea” comportamentului cu experiențe imaginate sau amintite aparținând actorului care au fost înlocuite cu cele ale personajului. „Exercițiile practice” propuse de Vakhtangov au fost dezvoltate ulterior de către Uta Hagen având ca scop formarea actorilor și exersarea abilităților acestora. La fel ca lucrările timpurii ale lui Stanislavski, ideile și tehnicile elaborate de Yevgeny Vakhtangov (un student rus-armean care a murit în 1922 la vârsta de 39 de ani) au avut, de asemenea, un rol semnificativ în dezvoltarea Metodei. „Cea mai bună analiză a unei piese”, susține Stanislavski, „este acționarea în circumstanțele date”. Autorul propune înlocuirea discuțiilor statice cu o „analiză activă”, în cadrul căreia actorii improvizează succesiunea situațiilor dramatice. Ulterior, Stanislavski a îmbogățit „sistemul” prin transformarea repetițiilor într-un proces bazat pe manifestarea fizică, cunoscut sub numele de „Metoda acțiunii fizice”. În cadrul repetițiilor, actorul caută o motivație interioară pentru a-și justifica acțiunile și a-și defini obiectivele în orice moment dat („sarcini”). Aceasta mobilizează gândirea conștientă și voința actorului, cu scopul de a activa alte procese psihologice mai greu de controlat, precum experiența emoțională și comportamentul subconștient, simpatic și indirect. „Sistemul” conceput de Stanislavki cultivă „arta experimentării” (în opoziție cu „arta reprezentării”). O diagramă a „sistemului” lui Stanislavski, bazată pe „Planul său de experimentare” (1935). „Metoda” a reunit și s-a bazat pe: (1) abordarea integrală bine ordonată a companiei Meiningen axată pe regizor și pe o estetică unificată (2) realismul concentrat pe jocul actoricesc al lui Maly (3) și punerea în scenă naturalistă a lui Antoine alături de mișcarea teatrului independent. În primele trei decenii ale secolului XX, Stanislavski și-a organizat tehnicile de instruire, pregătire și repetiție într-o metodologie sistematică și coerentă. „Metoda” este o elaborare a „sistemului” de actorie dezvoltat de specialistul rus în dramaturgie, Konstantin Stanislavski.